Fotografii nevazute...

Fotografii nevazute...

Pentru a fotografia, pentru a exersa nu ai nevoie neaparat de un aparat de fotografiat! Zilnic trebuie sa exersezi, sa-ti cultivi simtul fotografic sa fii invatat sa vezi o imagine, sa o intelegi, sa ti-o imaginezi sa-ti faci propria ta “galerie” acolo intr-un sertaras al mentalului propriu.

Citeam acest lucru intr-o carte a lui Brooks Jensen. Nu va pot reproduce exact deoarece am citit aceasta idée cu ceva vreme in urma. In mare, spunea ca un fotograf, asemeni unui pianist, unui violonist, trebuie sa exerseze zilnic. Te duci la munca si nu ai aparatul cu tine, dar mereu poti fi atent la eventuale carde noi, la situatii inedite, la lucruri interesante. Ai vazut, ai focalizat cu ochii mintii…CLICK! ai pozat. Mi s-a parut un exercitiu bun pentru cultivarea ochiului fotografic.

Ieri, in drum spre Piatra Neamt am vazut zeci si zeci de imagini de-a dreptul impresionante. Aveam in geanta aparatul dar nu reuseam niciodata sa opresc din cauza traficului aglomerat. Cand in sfarsit ajungeam la un scuar, nu mai gaseam acele carde! 

Era spre asfintit si dealurile din zare se scaldau intr-o ceata de poveste. Casele si copacii din departare aruncau asupra campului insorit umbre lungi si intunecate, padurile erau parca brodate pe o panza de in, pasari “alergau” agitate in dreptul “bilei de foc” ce statea sa cada dupa dealuri iar din loc care un hogeag zgribulit arunca o dara subtire de fum dens.

Le-am fotografiat pe toate! Sunt imagini de poveste si le-am impartit cu voi in cateva fraze, deoarece ele sunt si vor fi mereu doar in amintirile mele. Acuma nu stiu sigur, ori chiar nu puteam opri, ori in fata atator minunatii egoismul m-a impins si mi-a soptit sa pastrez doar pentru mine, de-a pururi, acele imagini inramate, acele icoane fotografice.

Poate daca as fi pozat, as fi scos imaginile in calculator, le-as fi postat pe diferite site-uri, poate ar fi fost apreciate sau poate nu si atat! Dar asa am adormit aseara cu ele in gand, am visat peisaje de basm si m-am trezit dimineata cu ele in fata ochilor (parca), avand o buna dispozitie primavaratica. Si probabil multa vreme de acum inainte ele ma vor “urmari” si-mi vor colora memoria.

Poate…POATE (dar fara a lansa promisiuni) altruismul ma va impinge la intoarcere sa surprind cateva cadre si cu aparatul de fotografiat.

Momentan impart cu voi (cu drag) o imagine surprinsa pe un camp banal de la intrarea in Roman, careia lumina soarelui i-a dat substanta.