joi, 3 martie 2011

Sunt semenii nostri... (partea 7)


Fotograful este mereu asociat, in ziua de azi, cu partea rea a lucrurilor, cu cel care "toarna", care da de gol, cu cel care cauta scandalul... Cum bine spunea un coleg de-al meu mai experimentat "daca fotografiezi femei, esti obsedat sexual, daca fotografiezi barbati esti homosexual, daca fotografiezi copii esti pedofil, daca faci o poza la o casa e clar...dai la ziar ca proprietarul si-a ridicat constructia din furtisaguri” si cate si mai cate. Nu mai poti fotografia DE DRAGUL FOTOGRAFIEI, ca automat esti privit ca fiind…dubios.

Din scurta si umila mea experienta fotografica, aceasta este cu siguranta imaginea la care tin cel mai mult. Tocmai din acest motiv, cu "rautate" si “egoism” am pastrat-o pana acuma si nu am expus-o decat colegilor mei fotografi. Pretuiesc acesata fotografie datorita mesajului si incarcaturii sale emotionale.

Luna trecuta, un grup de pasionati ai fotografiei, am ajuns intr-o fosta gara industriala, nefunctionala, de langa oras. Surpriza a fost mare cand am vazut ca aici locuiesc 8 familii de oameni. Desi ne asteptam sa fim “indepartati” cat mai repede, totusi acesti oameni nu ne-au considerat nici obsedati (de orice natura), nici pedofili si ne-au deschis larg usa “casei” lor. Ba chiar ne-au multumit la final ca i-am fotografiat.

Ar fi multe de povestit dar nu voi mai intra in amanunte. Faptul ca acesti oameni sunt cu castigurile financiare la limita, faptul ce desi saraci, ei sunt curati si harnici, faptul ca aici traiesc copii mici (care merg la scoala!) ne-a facut sa ne gandim la o revenire in pragurile caselor lor… si nu oricum, ci cu cateva “atentii” in special pentru cei mici.

Personal am inceput sa strang (de la mine si de la cunostinte) hainute care nu mai sunt folosite, carti, jucarii, voi cumpara dulciuri pentru a le face copiilor niste pachetele etc. Am vorbit cu colegi din club care au spus ca vor cumpara alimente necesare pentru a face niste pachete (ulei, faina, dulciuri etc.). De la noi putin, dar vom face acest lucru fara nici un interes,  pur si simplu datorita faptului ca acei oameni ne-au intampinat cu un zambet, iar noi i-am placut! Si ne-a impresionat cazul lor…

Deasemenea, daca printre cunoscuti sunt persoane dornice sa se alature…ii astept cu drag sa ma contacteze. Oricat de putin, pentru acesti oameni inseamna mult…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu